Studiu asupra naturii - Elevul

  

    Oricum ai privi lucrurile, in marele ciclu al naturii elevul este o specie aparte. Salbatic sau domestic, gasit in clase sau in baruri (ca doar amandoua fac parte din mediul lui natural), petrecand dupa-amiezi holbandu-se la ecranul laptopului si (minute din) nopti fosnind absent paginile caietelor (fara a avea pretentia de a intelege ceva, dar doar ca sa spuna ca da, el a invatat), cert e ca elevul, departe de a fi pe cale de disparitie, e o specie aflata intr-o continua evolutie pastrata strict intre membrii acestei rase (n-as prea zice) superioare.
    Cine cunoaste indeaproape acest (nu-tocmai-pradator si departe-de-a-fi-prada) animal, a observat cu siguranta diferetele tipuri care exista. Depinzand de o serie de factori bine cunoscuti, precum varsta, personalitatea, aparenta fizica si sexul, diversele specimene de elev intrunesc o paleta variata ce constituie un adevarat deliciu academic pentru naturalistii amatori.
    E bine cunoscut faptul ca viata si buna starea oricaruia dintre ei este determinata de un numar fix de factori, care nu poate fi alterat decat prin bunavointa unor alte animale la fel de abundent raspandite, cunoscute larg ca profesori si politicieni. Astfel, desi elevul va incerca din rasputeri sa para nonsalant, starea lui mentala si fericirea pe care i-o aduce habitatul natural sunt conditionate de o serie de influente exterioare:

• note
• absente
• impresie

     Astfel, in timp, rasa presupus superioara, adultul, cunoscut si ca angajatul, parintele sau ex-elevul, a reusit sa studieze si sa claseze cateva dintre cele mai raspindite variatii ale acestei specii.

1. Nurca a.k.a elevul cu blana rara 

 Nu se poate vorbi despre acest elev fara a aduce in discutie respectivii sai ex-elevi. Se poate spune ca aveti in fata unicul puisor al domnului si doamnei Nurca, care, printr-o intamplare fericita, au reusit sa castige Jungla Amazoniana de la leu si sa devina noii regi ai intregului regn. Iar Nurca se va asigura ca stiti asta la fiecare pas. Dintre toate tipurile de elev, nonsalanta Nurcii este in proportie de 99% reala. Notele sale vor fi intotdeauna mici, dar suficient de mari ca sa treaca an dupa an. Absentele vor fi multe si motivate pe masura, pentru ca stim cu totii ca domnul si doamna Nurca  nu ii vor refuza nimic puisorului. Iar impresia nu conteaza, pentru ca, orice s-ar intampla in viitor, Nurca are deja o viata de confort aproape in totalitate asigurata. 

Aceasta subspecie poate fi usor recunoscuta dupa blana de firma, telefoanele de ultima generatie (cu cat mai multe si mai scumpe, cu atat mai bine), ghiozdanele mai mici decat posetele plic si, in general, aerul de superioaritate aproape parentala cu care ii trateaza pe cei din jur.

2.  Cucul a.k.a elevul care nu se satura de sine

Cu totii stim cum cucii isi canta propriul nume, dar, cu toate acestea, dau dovada de o siretenie acuta atunci cand e nevoie. Aceasta subspecie de elev este relativ asemanatoare. Cucul va avea grija sa isi cladeasca succesul academic pe baza celor din jurul lui, dar asta numai dupa ce va avea grija sa isi faca intai o reputatie pe cont propriu. Isi va canta numele in fata profesorilor pana cand acestia isi vor cladi impresia, apoi isi va petrece restul timpului asezandu-si penele in timp ce o subspecie la fel de cunoscuta, anume Cameleonul, va face toata treaba.  

Nu va lasati pacaliti de nonsalanta Cucului. Acesta doreste sa fie in varf, atata timp cat va face personal doar primii pasi din ascensiune. Este o subspecie neoriginala, agasanta, care nu stie cand sa se opreasca din propria lauda. Poate fi recunscut dupa incercarile ieftine de a copia stilul vestimentar si comportamental al Nurcii, dupa ego si egoism. Metoda infailibila este insa veche de cand lumea: Cucul isi va canta mereu propriul nume.

3.  Cameleonul a.k.a elevul cu mai multe fete decat Facebookul 

Desi Cameleonii imbraca multe forme, trebuie spus ca nu sunt persoane neaparat false. Aceasta subspecie este caracterizata de o dorinta imensa de a placea si de a fi placut. Spre deosebire de corespondetul lor animal, acest elev nu se deghizeaza pentru a se ascunde. Cameleonului ii pasa de parerea celor ce il inconjoara, iar atunci cand vine vorba de academic, tinde sa duca lucrurile la extrem. Nu isi pierde telul din vedere, dar deseori uita ceea ce e important in competitia inutila pe care o poarta cu cei din jur. Deseori, nu arata si nu spune ceea ce simte.

Cameleonul va incerca sa mimeze nonsalanta, dar propriile actiuni il vor contrazice. Se recunoaste usor dupa modul in care vocea si expresia i se schimba in conversatiile cu persoane carora vrea sa le lase o impresie buna. De asemenea, nu se grabeste sa o corecteze o impresie formata atata timp cat ii este favorabila.

4.  Pisica a.k.a elevul care alearga doar dupa anumiti soareci

Spre deosebire de Nurca, Cuc sau Cameleon, Pisica va incerca sa se multumeasca numai pe sine. Mandra, aceasta specie de elev nu va incerca sa lase o anumita impresie. Asemenea unei adevarate pisici, isi va alege lucrurile de care ii pasa si va ignora lucrurile care nu ii dau pace. Nu este absolut nonsalanta, dar nu dispune de energie pentru falsitatea Cucului sau agitatia Cameleonului. Stie ce vrea si se va axa numai pe lucrurile care o vor ajuta mai departe.

Pisica este deseori nesociabila si isi face parerile cunoscute. Se poate recunoaste dupa cercul restrans in care se invarte si dupa expresia clasica de ignoranta pe care o poarta atunci cand profesorul ii invadeaza linistea habitatului.

       Pentru amatori, trebuie mentionat ca incrucisarile intre subspecii sunt frecvente si, deseori, agasante. Cu toate acestea, elevul este un animal placut, desi are deseori o atitudine vorace. Pentru cei care isi doresc sa ia unul acasa, atentie: urmatoarea faza de dezvoltare poate fi la fel de neplacuta.

Un studiu.

    -Demnitatea nu-ti aduce fericirea, mi-a spus pe cand isi ascutea cutitul cu una dintre pietrele de la marginea raului. Nu iti pune paine pe masa si nici nu iti tine noaptea de cald. Nu te invata o meserie. Nu te imbogateste. Te omoara incet, demnitatea asta de care imi tot vorbesti. Te seaca. Te termina lent, ca o boala luata de la o tarfa de bordel. Dar si mai rau, demnitatii nu-i place sa fie tarfa: e in acelasi timp ca o sotie pioasa, care mai degraba s-ar fi insotit cu Dumnezeu decat cu tine. E bipolara. Cand curva, cand fecioara. Demnitatea e prima care te calca in picioare. Iti da doua trupuri, iti intinde unul pe jos, si te pune sa iti zdrobesti singur oasele. Te face sa iti simti durerea.
   Urmaream cu sila cutitul lung, de vanatoare, si piatra pe care incepeau sa se contureze pete de lichid aproape uscat. Refuzase sa spele lama in rau dupa ce omorase garda, iar metalul insangerat parea sa poarte aceeasi greutate odioasa a experientei pe care o purtau si cuvintele lui. Impreuna, ma fascinau si ma faceau sa vreau sa imi ies din piele. Simteam parca lama cutitului alunecandu-mi pe spate, de parca darele acelea stacojii si uscate ramaneau pe umerii mei si nu pe suprafata erodata a pietrei. Am incercat sa inabus tremurul intern, scarba care imi facea stomacul sa se stranga. Inca vedeam trupul subtire al barbatului prabusindu-se in rau. Sangele lui inrosind apa.
   Nu terminase.
     -Demnitatea l-a adus pe tatal meu unde l-a adus. Demnitatea l-a facut pe propriul meu fiu sa incerce sa ma ucida. Demnitatea asta blestemata de care tot vorbesti, si vorbesti, si vorbesti. Cui ii pasa ca un alt fiu de tarfa s-a dus de pe lumea asta? Cui ii pasa ca acum au cu un caine mai putin? Demnitatea ta te-ar fi adus in fata reginei cu gatul taiat, baiete. Vrei sa fii demn? Ai sa mori. Si daca vrei sa traiesti, ai sa te pisi pe ea de demnitate!
   Dar nu vedeam decat corpul acela neinsufletit. Si sangele inrosind apa. Inrosind-o cum sangele porcilor ce ii taia macelarul inrosea zapada, in copilaria aceea indepartata ce se intampla abia ieri si care parea de neatins ca o alta viata. Acela a fost momentul. Catalizatorul. Semnul.
    Acolo, in padurea aceea, privindu-l pe barbatul care se strecurase pe la spatele unui oponent in loc sa il priveasca fata in fata, mi-am zis ca, daca demnitatea nu-mi va aduce fericirea, nu ma va aduce nici in locul lui. Ca, desi poate va face din mine multe lucruri, un prost mort si demn fiind unul dintre ele, nu ma va aduce atat de aproape de marginea existentei incat sa fiu ca el: un rege ce si-a vandut regatul pe un cal.

Fisura de moment

Tu si cu mine

eu si cu tine

noi doi nu suntem decat

o idee in mintea supusa amneziei

a umanitatii.

Si in concluzie,

oricum ai privi,

noi doi suntem o idee

ce nu se propaga in realitate.

Games of Thrones Quote - cause I should've read it sooner

"Let me give you some counsel, bastard," Lannister said. "Never forget what you are, for surely the world will not. Make it your strength. Then it can never be your weakness. Armor yourself in it, and it will never be used to hurt you. [...] Remember this, boy. All dwarfs may be bastards, yet not all bastards need be dwarfs."

                                 

We're practically family, so you know where the kitchen is!

Basically why I am best friends with my best friend

She: Volumul 4 apare in octombrie. Octombrie! What am I supposed to do until then?

Me: Live?

She: Boooorrrrriiiiinnnnggggg

I'm usually the one in the complaining position, now that I think about it

Review: An Abundance of Katherines

An Abundance of Katherines 

(click for the Goodreads description)

It's often said that this is John Green's worst book, and, while I can see where the people who say this are coming from, I found myself utterly enjoying it. Still, if I have to be totally honest, that kind of happened after I gave it up somewhere around page ten, then picked it back up almost immediately because my TBR is already big enough (and seriously, how fair is it to judge a book by it's first ten  pages?).

An Abundance of Katherines revolves around teenage prodigy Colin Singleton, freshly out of high school and freshly dumped for the 19th time by a girl named Katherine. Because, as you might have noticed if you have already read that description, (and if you haven't, it's ok, I'm telling you right now anyway) Colin has a strange fetish (even if he might not see it as such) with girls named Katherine. So he's picked up off his bedroom floor (where he lies in all his broken-hearted glory) by his best friend and soon Colin finds himself on a road-trip to nowhere in particular in hopes of washing the sadness away. However, they only make it as far as the little, rural town of Gutshot, where they're offered a job, meet Lindsey Lee Wells, whose boyfriend also happens to be called Colin, and where our teenage prodigy finally has the Eureka moment that might or might not mean he's finally crossing the line between high school anagram-obsessed braniac and full-blown genius. Here, he's going to develop the Theorem of Underlying Katherine Predictability, that's going to get him the girl and the glory he's always wanted. Or maybe, just maybe, he's going to stumble upon something even grater.

What I loved most about this book is that, while Colin is definitely annoying, he's also strangely relatable. He spent a big part of his life being considered special, but also being told that, at the end of the day, he might not be special enough.

"And his dad's smile faded just a bit - the prodigy could read, but he could not see"

His father wanted him to be one of those rare teenage prodigies that made it and became geniuses, so he kept being pushed and pushed. It's not that he resents this, but you can see it while reading the story, you can sense his father's disappointment that his son hadn't done anything special before finishing high school. Moreover, there's Colin's own desire to prove himself, to show that he can leave his mark on the world. Having the Eureka moment I mentioned before was something he wanted all his life, and I can't help but fault his dad a bit for Colin's attitude, for his feeling of incompletion. I think this is an aspect of Colin's life everyone can relate to: his desire to be known, to live a legacy behind. His desire to never be forgotten.

 "Mommy, am I ever going to have a Eureka moment?"

 "I wanna have a Eureka moment," he said, the way another kid might have expressed longing for a Teenage Mutant Ninja Turtle.

So here's your Colin Singleton:

 incapable of making friends

They weren't jealous. He just wasn't likeable.

dumped by Katherine after Katherine

He seemed to make an exception for Katherines: he always felt they would come back to him

needing to assured that he's smart enough, that he's loved enough.

You don't need a girlfriend, Colin. You need a robot who says nothing but "I love you"

And you have the privilege of seeing him growing a little bit into himself, of changing, of becoming a better person and a better friend. I really like his friendship with Hassan, of whom I said before was he's best friend. It's just the same as saying he is Colin's only friend (at least until Lindsey), but these two sentences don't necessarily contradict each other here. Hassan has a way of anchoring him in the reality. It's like he's permanently saying: "Get over yourself, dude. Be real". Hassan is on his own a really interesting character, who kind of deserves a book of his own. He's lazy, he's undisturbed by the idea of future and then, he grows a lot. All of them do. Lindsey included. All of them shift. And when you start to think this is just about them shifting, it becomes more and one character is forced to admit the truth she hides even from herself.

Like I've said, this is an awesome book. But it's not a book everyone would enjoy, and you kind of have to be in a mood to really get through it. However, if you're into slightly different Contemporary, than this is should be your next pick. Handle it with care.

Oh, and...

...favorite quote:

"You can love someone so much, but you can never love someone as much as you can miss them."

4.5/5

Poezia dupa Clementine.

 

Adevarata poezie nu e frumsete. E disperare asternuta pe hartie.

Un blog si-un ciclu de furtuna

    Ma uitam pe pereti cand am realizat ce imi lipseste. Cand am realizat ca imi lipseste. Un blog pentru nimicuri. Un blog pentru idei. Un blog pentru prosteala. Un blog pentru mine, cu mine, pe care sa-l respir si care sa ma respire. Un blog pe care sa nu-mi pese daca il urmareste lumea sau nu. Unde sa nu am nevoie de idei mari si nici dorinta de a placea cuiva. Unde sa am doar ambitia de a imi satisface si cel mai mic capriciu. Unde si pentru care sa nu caut teme cu orele. Unde sa imi arunc un impreu floral pe fundal, pentru ca asa vreau si fiindca ma reprezinta si unde sa fiu fericita. Asa ca asta fac. Fara sa simt obligatia sa postez. Unde sa vreau sa postez. Asa ca, fiindca nu mai vreau sa spun nimic si fiindca nu mai am nimic de spus, va las (daca sunteti) si ma las (pentru ca sunt) cu tacere si cu un ciclu de furtuna. Pentru ca prezentarile nu duc nicaieri si pentru ca iar a inceput sa ploua.

Afara ploua trist si secular,

    ploua cum n-a plouat de ani de zile,

    si gri si sec si paranuclear,

Afara ploua trist si secular,

Afara ploua tragic.

Afara ploua arhaic si ciudat

     si cred din cer ca vine cenusa limpezita,

Afara ploua o ploaie dramuita,

     de soare muribund cernut alene-n sita,

Afara ploua static.

Ploua cum n-a plouat de ani de zile,

Cu soare si tristete, cu vise si povesti,

E un deceniu larg de apa si simtire,

Ce a cazut din cer, alene, fara vesti.

Afara ploua cu-n calm molecular,

     o ploaie maruntita si fara sentiment,

     o ploaie gri, de carte vestejita,

     o ploaie de poveste ce n-a fost povestita,

Caci ploua a testament.