Ma apuc sa scriu. Ma opresc, recitesc, imi vine sa sterg tot. Parca nu seamana cu altceva, parca stilul meu nu e ca acela din romanele pe care le-am citit. Parca nu e rau, dar cine ar vrea sa citeasca asta?
Si apoi stau si ma gandesc din noua. Parca acum sase ani, cand m-am apucat eu de scris, parca originalitatea era totul. Parca prea mult imi pasa de piata, prea mult de parerea altora. Parca scriam pentru mine.
Folosesc prea des cuvantul parca, dar parca nu-mi prea pasa.
Atunci... n-aveam un scop. Nici nu știam de ce scriem. Pur și simplu ne plăcea.
RăspundețiȘtergereAcum... ne pasă prea mult.
Acum ma stresam de parca o dam spre publicare in secunda doi...
RăspundețiȘtergereDa... și atunci când scrii, nu mai scrii sincer; acum scrii ca și cum ai analiza fiecare cuvânt pe care-l scrii. Ce naiba s-a întâmplat?
ȘtergereCred ca ne-au ajuns asteptarile din urma...
ȘtergereAcum trebuie să căutăm o cale să uităm de tot.
ȘtergereSau poate ne bazăm pe scris prea mult. Când am început eu sa scriu, scriau foarte puțini. Acum scrisul e pe toate drumurile, e comercializat.
Mă gândesc că trebuie să găsim altceva asupra căruia să ne concentrăm (să nu fie job și necesitate) și să lăsăm scrisul să fie doar plăcere.