Taverna e ca mai toate pe care le
gasesti in partea asta a Erebosului.
Veche, cenusie, inghesuita intre
doua cladiri care stau sa se prabuseasca, ca o rana supuroasa pe un picior deja
invinetit. Pare – si probabil este - genul de loc in care prostituatele isi
aduc clientii ce sunt prea fini pentru colturile aleilor, prea inteligenti
pentru a le lua in propriile asternuturi si prea saraci pentru a-si permite o
camera la asezamantul mai instarit, daca nu mai respectabil, pitit pe aceeasi
strada intre alte case darapanate. Prin fereastra unsuroasa si panza stravezie
si rarita ce joaca rol de perdea se intrezaresc cu greu cateva mese subrede si
un foc care arde in seminiu cu valvataie, desi seara de august e sufocanta si
pe strazi se spune ca nu au mai fost veri atat de calduroase de dinainte de
Invazia cea Mare. Focul nu e ceea ce ma face sa ezit. Din ce aud, oamenii din
Nord nu-si sting niciodata semineele, la fel cum aristocratii din Vest nu ies
niciodata din casa fara umbrele. Ce imi repugna insa e mirosul care se scurge
prin scandurile crestate ce alcatuiesc usa, un amestec parca tangibil de aburi
grei de alcool ieftin, de sudoare, voma si tutun care face stomacul sa mi se
stranga revoltat.
Scarba ma face sa nu vreau sa intru, desi,
la cum il stiu, Nagib este cu siguranta inauntru, incercand din rasputeri sa se
inece intr-un butoi cu bere. Chiar si numai acest motiv ar trebui sa ma faca sa
ma grabesc cu disperare. Desi indragostit iremediabil de aproape orice tip de
alcool, Nagib este ceea ce, aici, in Nord, este numit aproape cu dispret halem. Fara nicio indoiala, va adormi
dupa cel mult al treilea pahar.
Imi fac curaj, trag aer in piept si urc
singura treapta din fata usii, care pare gata sa mi se surpe sub picioare.
Lasand la o parte necesitatea de a-mi gasi contactul inainte de a se duce la
culcare sub cantecul de leagan al marii lui iubiri, sa zabovesc mai mult decat am facut-o deja ar fi o
imprudenta prea mare chiar si pentru mine.
Primul pas in sala principala se
aseamana, cel putin ca temperatura, cu felul in care, in imaginatia mea, se
simte primul pas in partea cea mai insorita a Infernului. Rezist tentatiei de
a-mi impinge gluga pe spate, de a-mi lepada de tot mantia, de a ma dezbraca
pana la piele doar ca sa ma eliberez de senzatia ca inot in lava fierbinte. In
schimb, strang faldurile mai aproape, caci simt toti ochii inrositi si
incercanati ai betivilor intorcandu-se inspre mine si studiindu-ma cu diferite
grade de acuratete. Ma indoiesc ca jumatate din ei isi vor aminti macar de
existenta mea in zori.
Spre nenorocul meu, la tejghea nu e om in toata firea, care, asa cum mi
s-a dovedit din nou si nou, e improbabil
sa fii rezistat tentatiei de a fi baut un paharel cu un client mai generos, ci
un pusti cu ochi rotuzi, sinceri si plictisiti, care nu pare sa aiba mai mult
de paisprezece ani. Ca o regula generala, nu-mi plac copiii. Tin minte mult
prea multe din lucrurile care nu ii privesc.
Nagib nu e de vazut, dar asta nu ma mira. De obicei, batranului ii place
sa inchirieze o camera, pentru a-si asigura discretie absoluta, dupa cum spune
el. Personal, cred doar ca prefera sa cada pe moale cand picioarele sale
noduroase nu mai fac fata cantitatii de alcool.
Treptele care duc la etaj scartaie
infernal si ma simt de parca privirea micului hangiu e lipita de spatele meu.
Probabil ca este. Am mai spus-o si inainte, curiozitatea nepotrivita a copiilor
e mai mult decat dezolanta.
Cele trei camere de la primul cat au usi
cenusii, facute parca din scanduri de podea. Sunt zgariate si pe jumatate
putrezite, aproape identince intre ele. De clanta uneia atarna insa o esarfa
alba, si stiu deja ca aceea e cea care ascunde persoana pe care o caut. In toti
anii in care eu si Nagib am lucrat impreuna, acela a fost semnul nostru,
inspiratie pe care, vrea sau nu sa o admita, sunt sigura ca a preluat-o de la
hangii din Seracoza, unde se atarna panze rosii de usile camerelor in care au
voie prostituatele.
Bat de trei ori, intr-un ritm rar,
apoi de alte trei, mai repede, si imping usa fara sa astept un raspuns. Un pat
si o masa cu scaune subrede alcatuiesc tot mobilierul, iar pe aceasta, alaturi de o sticla inca pe jumatate plina,
Nagib zace cu un cutit in spate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu