Pensiunea Casablanca

    Ma gandeam sa fac un proiect pe blog. Unul mic, mititel, fara importanta (cica), in care sa imi incerc mana cu niste personaje noi, care n-au mai vazut lumina zilei pana in acest moment si carora de-abia ce le-am turnat numele pe o pagina de caiet. O proza fara intriga, dar din care sa nu lipseasca intrebarile. O proza in care sa incerc sa ma iau si pe mine prin surprindere. Si un titlu si un mic sinopsis, poate prinde cineva gustul.

Ii spun pensiune, cica, dar numai asta nu e. Patru camere de oasepti, toate ocupate si nimeni care sa mai plece cu adevarat de ani de zile. Si cine crezi tu ca se mai cara acuma, fa? Pe ai' batrani, care n-au nici frati si nici copii, nu le mai face nimeni bagajul decat dupa ce ii scoate careva de la primarie cu picioarele inainte. Si proprietareasa, baba aia acra cu fata mereu punga, de parca mesteca intr-una la lamaie, cine s-o mai scape si p-aia de munca pentru casa asta de batrani dechizata in pensiune? Nimeni, iti zic eu, ca baiatul ala de care tot vorbeste fie s-a lepadat de ea, fie e mort demult, fie nici c-a existat vreodata. Poate tinerica de a tras aici acum cateva saptamani sa se mai care, dar mira-m-as, tanti, ca si aia, din ce aud, are capul plin de gargauni. Auzi tu vorba, scriitoare!

Paris 1940, discutie intre Maria Dinca, emigranta romanca si verisoara sa venita in vizita, Catrina

Dosita pe o strada de duzina din Paris, Pensiunea Casablanca, nevazuta de noua trecatori din zece, e anonima, saraca si vesnic plina. Aceiasi patru oameni ocupa aceleasi camere, jucand un tango precar intre identitati false, minciuni de zi cu zi si trecuturi pe care nu trebuie sa le pomeneasca. De la proprietareasa neprietenoasa, care inca are lenjerie de matase stravezie ingroapta sub paturi in dulap, la batranul amator de sah ce doarme cu un pistol sub perne, la cele doua batrane ce sporovaiesc zilnic pe banca din fata darapanaturii de cladire, oaspetii se complac intr-un joc mort de-a nepasarea, asteptand uitarea definitiva a mortii. Asta pana cand a patra camera de oaspeti se ocupa brusc de catre un personaj ambitios si visator, cu ochi mari, umezi si curiosi, care aduce nu numai suflul tineretii, ci pe cel al nostalgiei, furiei si primejdiei din umbra.